In acest roman avem parte de mai multe secvente de dragoste,spre final momente de gelozie cu puternic atasament sentimental din partea protagonistilor.
Ce e drept,si ceea ce am si apreciat intr-o minora masura,este faptul ca autorul sparge triunghiul amoros,prin trimiterea lui Bragelonne in Anglia,cu "o misiune importanta",de fapt,un pretext banal pentru a-si face avansurile nestingherit.Ceea ce desigur si face.Starneste tot felul de banuieli si discutii care nu-l afecteaza deloc avand in vedere de pozitia pe care o detine-rege,sef pe plantatie.
Gaseste mereu pretexte pentru a ramane singura cu Luise,iar aceasta prima data timida,se deschide ca o floare in fata regelui (e saraca lipita pamantului),si astfel incepe o epopee de dragoste in stil medieval,redata minutios,si atent descrisa,cu amaunte nici foarte multe nici putine,ci mai degraba potrivite.
Toate bune si frumoase,dar na autorul a binevoit sa ne aminteasca faptul ca in aceasta poveste exista si o regina,geloasa si nu prea,care are asa zisul ultim cuvant,si astfel actioneaza.
Daca erau alte imprejurari o uram,dar asa mi se pare destul de ok,si chiar imi place gelozia fatisa,si actiunile pe care le face pentru a-I impiedica pe indragostiti sa se mai intalneasca.
Spre final isi face aparitia si Vicontele,c-am neglijat de autor in acest volum.Dar aparitita este una reusita si frumos realizata.Dupa ce se convinge ca este inselat de iubita(logodnica chiar),nu vrea sa se dea batut,iar inconjurat de prieteni,il infrunta (indirect) pe rege.De fapt vrea sa se sinucida,iar Aramis si D'artagnan il infrunta pe rege.
Un final cum nu se poate mai bun...Ultimul volum chiar are ceva de oferit sau e doar o iluzie creata de autor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu